-
Pentru că am o zi proastă.
-
Pentru că e neobișnuit de frig pentru luna mai și plouă.
-
Pentru că astăzi totul e pe dos.
-
Pentru că nu mai sunt sigură de nimic.
-
Pentru că am nevoie de o pauză.
-
Pentru că așteptările prea mari duc mereu la dezamăgiri.
-
Pentru că majoritatea oamenilor nu sunt ceea ce par.
-
Pentru că uneori e imposibil să vezi jumătatea plină.
-
Pentru că mi-e dor…
High violet este titlul albumului cu numărul 5 al celor de la The National. Data oficială a lansării este 11 mai. Nu l-am ascultat încă, îmi propun să îl ascult în seara asta, dar după un album mai mult decât reușit precum Boxer, va fi greu să atingă nivelul așteptărilor și mai ales să îl și depășească. dar, cine știe..
Pentru cine nu știe, The National este o trupă american de indie rock formată din două perechi de frați (Aaron și Bryce Dessner + Scott și Brian Devendorf) și solistul Matt Berninger. Cântă ceva în genul Joy Division sau The Cure. Sunt activi ca trupă de prin 99 și au 5 albume de studio, cel mai bun după părerea mea este Boxer (2007, cu Fake empire și Slow show). Sunt puțin cam pesimiști și melancolici, nu se potrivesc oriunde și oricum, dar merită ascultați, muzica este foarte bună. Și în plus, sunt sigură că fiecare are momente și stări care se potrivesc cu sunetul The National.
Ca fapt divers, melodia Fake empire a fost folosită în campania lui Obama în 2008 și înaintea discursului după câștigarea alegerilor.
Aa..și să nu uit să subliniez că sună la fel de bine și live și acustic
Și încă una de pe High violet, pentru încurajare
