Touching from a distance

Pe 18 mai s-au împlinit 30 de ani de la moartea lui Ian Curtis. Dacă ar fi fost încă în viață ar fi avut 53 de ani și destinul său ar fi fost cu totul altul. De mic, a avut o înclinație și un interes deosebit pentru artă, în special pentru literatură, fiind fascinat de poezie. Dar el a ales să fie amintit astfel. Un tânăr care a dispărut înainte de a-și atinge potențialul maxim, un artist care ar fi avut mult mai mult de dat. Dar unii oameni sunt meniți să moară tineri.

Joy Division a existat pentru doar patru ani (1976-1980), timp în care au fost înregistrate două albume de studio Unknown Pleasures (1979) și Closer (1980), la faimoasa casă de discuri Factory Records, deținută de Tony Wilson. Și ghiciți cine este fericita proprietară a două exemplare?:D

Trupa se numea inițial Warsaw, dar din cauza unei asemănări cu o altă trupă numită Warsaw Pakt, a fost nevoie de o schimbare. Astfel s-a ajuns la Joy Division, nume inspirat din romanul Casa păpușilor (Yehiel De-Nur), care se referă la o aripă a unui lagăr nazist în care erau ținute captive femei cu scopul de a satisface nevoile sexuale ale soldaților unei divizii.

 După moartea lui Curtis, cei trei membri rămași ( Bernard Sumner, Stephen Morris și Peter Hook ) au decis să își continue drumul, redenumind noua trupă New Order, care este încă activă și mai mult fiecare membru mai are și alte proiecte pe lângă asta.

Lăsând în urmă agresivitatea, energia și toată revolta miscării punk, Joy Division dau naștere unui nou curent, post-punk, mai interiorizat, mai confuz, alienat și copleșit. Un alt mod de exprimare care datorită acestora se va dezvolta pe parcursul anilor 80. Despre muzica Joy Division și influența majoră pe care a avut asupra multor trupe (de la U2 și The Cure până la Interpol, Radiohead, Bloc Party, Editors ) ar fi foarte multe de spus. Mai bine vedeți filmul Control și documentarul despre aceștia. Merită.

Pe lângă muzica pe care a lăsat-o întregii lumi, Ian a lăsat în urmă și o fetiță, Natalie, născută cu un an înaintea morții sale. Deci acum are 31 de ani. Mă întreb cum e să fii în pielea ei..

În 2007 a apărut filmul Control, despre viața lui Curtis, difuzat în premieră la Festivalul de la Cannes și regizat de Anton Corbijn. Filmul este un fel de biografie, bazată pe cartea scrisă de soția lui Ian, Deborah Curtis și intitulată Touching from a distance (1995). Mie mi se pare foarte impresionant filmul, actorii sunt bine aleși, iar faptul că este filmat alb-negru îi dă un fel de autenticitate.

Probabil nu se vor știi niciodata adevăratele motive care l-au făcut pe Curtis să se spânzure, dar cu siguranță boala de care suferea (epilepsie), divorțul care urma, condițiile de trai într-un oraș industrial (Manchester) și firea sa melancolică, depresivă, izolată, întunecată, interiorizată, toate acestea au contribuit la sfârșitul său tragic.

Cenușa artistului este ingropată în cimitirul din Macclesfield, Marea Britanie, iar pe piatra sa funerară este inscripționat Love will tear us apart. Mi-ar plăcea foarte mult să vizitez acest loc, sper că într-o zi voi ajunge și eu în Anglia, măcar în vizită.

Avem și noi o trupă tribut, numită The Division of Joy. Nu am apucat să îi văd în concert, dar am auzit că sună binișor pentru o trupă care face cover-uri.

Nu exită nimic asemănător sunetului sau mai bine zis simfoniei de senzații copleșitoare - Joy Division. Sunt unici și atât. Vă las cu umm…îmi este greu să aleg…cred că Shadowplay. Inregistrarea e cam proastă..dar muzica..și nu uitați că e din 1979!

 

 

Time…always time

 Urăsc să mi se aducă aminte cât de grea e bătrânețea.

Astăzi, mă întorceam și eu ca omul de la școală și în timp ce îmi căutam cheile să intru în casă, când apare o bătranică, cu baston și vai de ea. Era o vecină și vroia să mă anunțe că duminică va avea loc o întâlnire cu toți locatarii. Pentru că stau în chirie, trebuie să semnez nu stiu ce delegație. Pentru asta m-a rugat să merg până la ea în casă. Deși mă grăbeam nu am putu să o refuz. Avea vreo cinci încuietori la ușă și am așteptat ceva până a nimerit toate cheile potrivite. Am intrat în sfârșit într-un apartament micuț, înghesuit, cu multe lucruri vechi și plin de icoane. M-a cuprins un sentiment de singurătate sau mai bine zis de frică de singurătate și bătrânețe. Era complet liniște. După ce am completat foaia, m-a rugat să mai stau puțin și mi-a oferit o bomboană de ciocolată. Am acceptat. Mare greșeală! M-a ținut aproape o oră de vorbă și mi-a povestit vrute și nevrute, despre ea, sănătatea ei, familia ei, viața ei, chiar și despre porumbeii de afară care o deranjează pentru că îi bat în geam. Era foarte nemulțumită de tot ce se întâmplă, de cum au ajuns oamenii și că pe vremea ei era cu totul diferit. Mi-a zis chiar și că îi este frică să mai vorbească la telefon pentru că a auzit la radio că este foarte dăunător. Apoi a început să se plângă de pensie și de faptul că de 30 de ani se ocupă de administrarea blocului și că s-a săturat. Toți bătrânii au o mulțime de probleme și de povești și tot timpul din lume să le împărtășească. După ce am plecat am rămas cu un sentiment ciudat. Are 84 de ani și este atât de singură. Nu vreau să ajung niciodată așa, dar din păcate e inevitabil.

Întâmplări de genul astă îmi aduc aminte că sunt tânără și mă fac să mă bucur mai mult de tot din jurul meu, așa cum e..

Și melodia la care mă duce gândul

Paradise circus

Când îmi place o melodie am tendința să o tot ascult, până se tocește și mi se întipărește foarte clar în minte. Probabil toți facem asta. Actuala melodie este Paradise circus, de la Massive Attack, deși nu sunt o prea mare admiratoare a trupei. Dar melodia asta are ceva ce mă face să o iau de la capăt când se termină. Melodia este inclusă pe albumul Heligoland apărut în februarie 2010, iar partea vocală este interpretată de Hope Sandoval (solista din Mazzy Star).

Trupa Massive Attack este formată din duo-ul britanic Robert Del Naja și Grant Marshall. Există ca trupă, sau co-producători din 1988 și au înregistrat 5 materiale discografice, colaborând pentru partea vocală cu o mulțime de artiști celebri precum David Bowie, Sinead OConnor, Mos Def și chiar Madonna (nu că asta ar fi neapărat ceva lăudabil). Sunt considerați unii dintre fondatorii genului trip-hop electronic, alături de trupe precum Portishead sau Tricky.

Precizare..are un impact mult mai puternic la un volum mai ridicat și de preferat la căști. Cel puțin la mine așa funcționează.

Și să nu uit, pe 27 iunie avem și concert, la zone arena, dacă vă interesează.

Până atunci vă las cu melodia, și videoclipul care mi se pare deosebit.

 

We’re half awake in our fake empire

• Pentru că am o zi proastă.
• Pentru că e neobișnuit de frig pentru luna mai și plouă.
• Pentru că astăzi totul e pe dos.
• Pentru că nu mai sunt sigură de nimic.
• Pentru că am nevoie de o pauză.
• Pentru că așteptările prea mari duc mereu la dezamăgiri.
• Pentru că majoritatea oamenilor nu sunt ceea ce par.
• Pentru că uneori e imposibil să vezi jumătatea plină.
• Pentru că mi-e dor…

  

High violet este titlul albumului cu numărul 5 al celor de la The National. Data oficială a lansării este 11 mai. Nu l-am ascultat încă, îmi propun să îl ascult în seara asta, dar după un album mai mult decât reușit precum Boxer, va fi greu să atingă nivelul așteptărilor și mai ales să îl și depășească. dar, cine știe..

Pentru cine nu știe, The National este o trupă american de indie rock formată din două perechi de frați (Aaron și Bryce Dessner + Scott și Brian Devendorf) și solistul Matt Berninger. Cântă ceva în genul Joy Division sau The Cure. Sunt activi ca trupă de prin 99 și au 5 albume de studio, cel mai bun după părerea mea este Boxer (2007, cu Fake empire și Slow show).  Sunt puțin cam pesimiști și melancolici, nu se potrivesc oriunde și oricum, dar merită ascultați, muzica este foarte bună. Și în plus, sunt sigură că fiecare are momente și stări care se potrivesc cu sunetul The National.  

Ca fapt divers, melodia Fake empire a fost folosită în campania lui Obama în 2008 și înaintea discursului după câștigarea alegerilor.

 

 Aa..și să nu uit să subliniez că sună la fel de bine și live și acustic

Și încă una de pe High violet, pentru încurajare

 

AC/DC + Romania

Trupa de hard rock AC/DC s-a înființat la Sydney în anul 1973 și este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitara solo), Malcolm Young (chitara ritmica), Cliff Williams (bas) și Phil Rudd (baterie).

Duminică, 16 mai,  a avut loc mult așteptatul concert al trupei australiene AC/DC la care au participat aproximativ 60.000 de spectatori. După deschiderea celor de la Iris și a trupei străine Down (din care face parte fostul solist Pantera, Phil Anselmo), și-au făcut apariția legendarii trupeți, cu aproape 40 de ani de activitate în domeniu. Eu am participat ca voluntară, dar am prins aproape tot concertul. Un show energic, sincronizat, bine pus la punct și foarte profesionist. Tunuri, confetti, celebra locomotivă pe scenă, o păpușă gonflabilă (Rosie) și un clopot imens, un număr de striptease și artificii la sfârșit. Varietatea de spectatori, de toate vârstele, națiile și preferințele, părea să savureze din plin concertul, iar fanii erau în extaz. Trupa a demonstrat încă o data că se poate.

Show-ul Black Ice  a fost prezentat de East European Concert si Marcel Avram, prin asociere cu D&D East Entertainment și face parte din turneul de promovare a celui de-al 15-lea material discografic.

A fost un concert reușit și mă bucur că nu l-am ratat. Nu sunt fană, dar a fost o experiență drăguță . Organizare bună, sonorizare la fel, public mulțumit și am scăpat și de ploaie.

Setlist

1. Rock N’ Roll Train
2. Hell Ain’t a Bad Place to Be
3. Back in Black
4. Big Jack
5. Dirty Deeds Done Dirt Cheap
6. Shot Down in Flames
7. Thunderstruck
8. Black Ice
9. The Jack
10. Hells Bells
11. Shoot to Thrill
12. War Machine
13. High Voltage
14. You Shook Me All Night Long
15. T.N.T.
16. Whole Lotta Rosie
17. Let There Be Rock

18. Highway to Hell
19. For Those About to Rock (We Salute You)

Și ca să vedeți ce ați ratat sau să vă aduceți aminte

Just smile and the world smiles with you

Astăzi am primit un zâmbet.

Un zâmbet de la niște oameni care cred că acest gest mărunt poate face minuni. Campania Internațională “Un zâmbet pentru tine” are loc astăzi, 15 mai și își propune să împartășească și să primească un număr cât mai mare de zâmbete. Timp de o oră  voluntarii vor dărui câte un zâmbet ( un post-it personalizat însoțit de un zâmbet propriu-zis) fiecărui trecător. Acțiunea a fost foarte bine primită în campaniile anterioare și din acest an a devenit internațională desfășurându-se  în 55 de orașe, din care 40 sunt din România. Mi se pare o inițiativă simpatică și binevenită într-o lume mult prea grăbită, ocupată și prea indiferentă pentru a da atenție unor gesturi atât de mici, dar câteodată atât de importante. Un mod de a ne aminti de importanța lucrurilor mărunte pe care de multe ori alegem să le ignorăm.

Așa că, zâmbiți mai mult. Nu vă costă nimic! 

Detalii despre campanie gasiti aici .

 Apropo de The Killers, se pare că domnul Brandon Flowers intenționează să scoată un album solo la sfârsitul acestui an. Nu mă încântă ideea. În general aceste proiecte solo tind să dezbine trupa și să crească ego-ul celui care se bucură de mai multă atenție…și de mai multe beneficii financiare, evident. Și prin urmare să strice muzica. Dar nu vreau să generalizez pentru că nu se stie niciodată…

Let your imagination set you free

Nu mă uit la foarte multe filme, deci nu am foarte multă experiență în domeniu. Și nu am mai vazut de mult un film care să îmi placă. Așa că am să vă zic despre ultimul care m-a impresionat, am cumpărat și cartea dupaia. Mi se pare genial și foarte foarte expresiv și bine realizat. Cred că e primul film care mi-a plăcut mai mult decât cartea. Pur și simplu transmite mai mult.

Ok. Filmul se numește Le scaphandre et le papillon/Fluturele și scafandrul/ The Diving Bell and The Butterfly și este bazat pe povestea reală a redactorului-șef al revistei Elle Franța, Jean-Dominique Bauby, în vârstă de 43 de ani. Acesta rămâne paralizat aproape complet  în urma unui atac cerebral, singura parte mobilă fiind ochiul stâng, care rămâne singura sa cale de comunicare. În această condiție el scrie o carte mișcându-și doar pleopa și moare cu câteva zile după apariția acesteia. Astfel avem parte de o descriere foarte amănunțită a acestei experiențe cumplite, o descriere impresionantă care iți dă de gândit.

Aa da…și e în franceză, deci încă un plus, cel puțin din partea mea.

 Trailer-ul

si o melodie din soundtrack (compozitor Paul Cantelon)

No dacă-i musai…

Cred că în ziua de astăzi nu se mai poate trăi fără descoperirea magnifică numită Internet. Nu se poate să nu ai blog, mess, cont pe tweeter, facebook și toate cele. Trebuie să ții pasul cu toate schimbările, să fii la curent cu toate noutățile. Cum altfel să te integrezi și să trăiești în societatea noastră modernă?

Mă întreb până unde va ajunge această lume virtuală cu discuții și cunoștințe virtuale pe care ne-o construim și în care ne petrecem tot mai mult timp, deși ne izolează și ne îndepărtează de lumea reală. Și cum vor fi generațiile care au crescut cu asta? Eu am avut norocul (cel puțin din punctul meu de vedere) să am o copilărie foarte puțin afectată de această problemă. Acum văd copii care nu știu să se joace, nu știu să vorbească, nu știu cum să lege prietenii, să se apropie unii de alții. Totul devine superficial și fals. Oricine poate fi cine vrea să fie și poate spune orice vrea să spună, e foarte ușor. Pe de altă parte, bineînțeles că Internetul are și avantaje, și poate fi foarte util. Dar cred că în timp va avea un impact foarte mare asupra societății. Și nu cred că va fi unul pozitiv.

Mi-ar fi plăcut să trăiesc în trecut, măcar cu 30-40 de ani în urmă. Cred că era o lume cu totul diferită și cred că se trăia mai intens, chiar dacă erau condiții mai grele. Acum toți suntem indiferenți și parcă trăim în lumi paralele. Fiecare cu ale lui.

Gata… mă opresc, chiar dacă acum am și eu blog pe care pot bate câmpii la infinit și îmi pot spune toate ofurile.Mda.. am blog, deși nu cred că este un lucru bun. Dar, unele lucruri trebuie făcute și din necesitate, nu doar din plăcere. 

Mmm…și o melodie, cât de cât în temă. Imagine – varianta celor de la A perfect circle, cover după Lennon. Mie mi se pare un cover reușit și îmi place foarte mult vocea lui Maynard ( solist și în Tool și Puscifer).

Hello world!

Acesta este mult întarziatul meu blog- TEMĂ!